Life Education for All

Life Education for All

Proiecte

Life Education for All
Școala din curtea școlii
Derulat împreună cu Asociația „Natura Vie” din anul 2020, în cadrul proiectului au fost amenajate până acum 38 de spații de învățare în aer liber în 21 de școli (5 în mediul urban și 16 din mediul rural).  
Life Education for All
HAPPY ROOM
Amenajăm in scoli „Happy Room”, un spațiu gândit modular, ergonomic, unitar ca și coloristică și conținut de o echipă de designeri de interior și terapeuti specializați în gestionarea stresului.
Life Education for All
Bursele educaționale LEFA
Sprijinim tinerii talentați să își continue studiile. Am ajuns până acum la 30 de copii și tineri care au avut nevoie de acest ajutor pentru a-și continua școala. 
Life Education for All
Scoli care ajuta scoli
In Romania exista multe scoli private sau de stat care stau bine la capitolul dotari si isi doresc sa implice elevii, parintii si profesorii in activitati de voluntariat sau fundraising pentru a ajuta alti copii. 
Life Education for All
Școli frumoase
Până acum am reușit să dotăm și să reamenajăm 10 școli din Argeș, Brăila, Cluj, Timiș, Vâlcea și Vaslui.
Life Education for All
Sunet pentru Sanatatea Copiilor
Asociația „Life Education for All” derulează din aprilie 2016 campania umanitara „Sunet pentru Sănătatea Copiilor!” prin care ne dorim să asigurăm tuturor copiilor bolnavi cronic din spitalele din România, accesul la meloterapie.
Life Education for All
Dotarea Clinicii Pediatrie 1 Cluj
Clinica Pedatrie 1 din Cluj deserveste anual aproape 5000 de copii din toata tara (clinica deserveste la nivel regional îngrijirea copiilor cu boli genetice rare). Am zugravit 2 etaje ale cinicii si am cumparat pana acum frigidere, saltele, cantare pt nou nascuti, diverse consumabile. Vrem sa dotam clinica cu pulsixometre, perne, pilote, huse pt saltele, o masina de spalat, sa innoim vesela bucatariei clinicii. De asemenea ne propunem sa dotam cu apatura cabinetele de recuperare meducala de la clinicile de Neurologie pediatrica si Chirurgie Pediatrica Ortopedica din Cluj.